Fiți creativi cu plantele de interior

Plantele pot fi amplasate oriunde și oricând, dar v-ați gândit vreodată că de dragul schimbării să faceți ceva radical diferit? Expuneți-vă frumusețile atrăgătoare într-un mod inedit, astfel încât acestea să nu poată fi ignorate. Cercetările arată că plantele aduc buna-dispoziție, mai ales dacă sunteți creativi în ceea ce le privește. Iată câteva idei care vă vor ajuta să începeți.

”Un perete viu”

Doriți să aduceți o notă verde în locuință, într-un mod special și decorativ? Atunci un perete verde – căruia i se mai spune și grădină verticală – reprezintă o opțiune originală și foarte modernă. De ce să nu preluați acest model întâlnit deseori și să mergeți chiar mai departe, aducându-l înăuntru, pentru a vă ”umple” de verdeață locuința? Realizați o grădină verticală dintr-un perete gol al camerei de zi, din bucătărie sau din hol. Folosiți diferite tipuri de plante, pentru a face trecerea între mărimi, înălțimi și culorile voastre preferate. Iată cum puteți crea în casă, o operă de artă superbă, colorată și plină de prospețime. Este un lucru foarte potrivit, deoarece așa o puteți amenaja astfel încât să se potrivească gusturilor și decorului interior, în plus neocupând mult spațiu. Așadar, veți face alegerea perfectă chiar și în cazul spațiilor mici.

Cum se realizează un perete viu?

  1. Folosiți un suport de perete pentru ghivece (disponibil în majoritatea magazinelor de bricolaj) și prindeți-l în perete.
  2. Alegeți ghivece și plante asortate, care se potrivesc cu decorul și suportul.
  3. Alegeți plante care pot fi modelate ușor. Sfat: plantele agățătoare, precum iedera, sunt ușor de dirijat, ceea ce vă poate ajuta să obțineți repede multă verdeață.
  4. Aveți grijă cât spațiu lăsați plantelor, astfel încât toate să aibă suficient loc pentru a se dezvolta.
  5. Folosiți pământ și îngrășământ adecvate pentru plante.
  6. Fixați bine ghivecele, dar aveți grijă să puteți ajunge la acestea, pentru a le uda.

Plante suspendate

Plantele suspendate sunt o modalitate ușoară de a adăuga verdeață în spațiile mici. Aceste plante nu ocupă prea mult loc și sunt accesoriile perfecte pentru a vă scoate în evidență latura creativă. Plantele agățătoare se pot simți în largul lor și în spațiile mai mari și cu siguranță sunt potrivite pentru a aduce un plus decorativ în locuința voastră. Le puteți aranja ușor la diferite înălțimi, legându-le cu un pic mai multă sfoară.
Aveți nevoie de inspirație? Aruncați o privire asupra ideilor de mai jos, alcătuite cu gândul la nevoile tuturor:

  1. Sferele din sticlă vă vor introduce în atmosfera ideală. Veți observa că plantele vor arăta  spectaculos în aceste mici vaze suspendate. Puteți planta înăuntrul vazelor încântătoarea Tillandsia sau oricare altă plantă mică de interior.
  2. Ați prefera plante suspendate în ghivece? Alegeți un suport suspendat, care poate fi prins de tavan sau un ghiveci ușor, care poate fi atârnat cu o sfoară. Alegeți un stil care să vă poată  completa interiorul.
  3. Aceste plante suspendate pot fi amplasate oriunde doriți și le puteți aranja oricum doriți. Realizați-vă propriul suport suspendat care să atârne deasupra mesei din sufragerie, deasupra patului sau chiar deasupra căzii! Astfel, vă puteți bucura mereu de verdeață. În plus, numeroase plante au avantajul că purifică aerul.
    Nu doriți să aveți plante vii deasupra căzii sau deasupra patului? În acest caz, alegeți plantele artificiale suspendate. Ideale pentru spațiile întunecoase sau pentru camerele unde trebuie păstrată curățenia.
  4. Realizați-vă propriul separator pentru cameră, cu un suport pentru plantele suspendate. Folosiți o sfoară de rufe și atârnați de aceasta plantele voastre preferate. Așezați-o între bucătărie și camera de zi, precum un separator natural.

Plante de interior în apă

Tot mai multe plante de interior sunt complet transformate atunci când sunt crescute în apă. Acest tip de plantare se numește hidroponic. Acest stil neobișnuit de a crește plante de interior, vă va aduce verdeață în casă, dar cu un aspect complet diferit. Plantele precum Anthurium și Clusia, de exemplu, reprezintă opțiuni foarte adecvate. Dar știați că și Monstera, filodendronul și planta-păianjen pot fi crescute în apă?

Plan pas cu pas, pentru cultivarea plantelor de interior în apă:

Pasul 1: scoateți planta din ghiveci și îndepărtați cea mai mare parte a solului de pe rădăcini. Clătiți rădăcinile cu apă călduță. Sfat: trebuie ca rădăcinile să fie în cea mai bună stare posibilă. Aveți foarte mare grijă să nu slăbiți sau să deteriorați rădăcinile. Este recomandat să nu le clătiți cu apă rece.

Pasul 2: umpleți o vază curată cu apă. Cel mai bine este să utilizați apa plată la temperatura camerei. Apa de la robinet conține mai mult calcar și nu este pe placul plantelor. În plus, va crea depuneri pe vază.

Pasul 3: amplasați planta în apă, dar aveți grijă ca frunzele să nu o atingă. Frunzele care atârnă în apă pot putrezi.

Plante de la podea la tavan

Cu cât aveți mai multe plante în casă, cu atât mai bine! Înverziți-vă camerele cu plante de sus până jos. Puteți face acest lucru în mai multe moduri. Luați în considerare o plantă mare de interior, cum ar fi Monstera. Această plantă poate crește câțiva metri în înălțime, are frunzele mari și frumoase. Prindeți-i rădăcinile aeriene de un stâlp cu mușchi sau de un stativ, pentru a o ajuta să se înalțe. Creați-vă propria junglă de interior cu tufe de Monstera. Sunt atât de mari, încât aproape că vă puteți ascunde în spatele lor!

Un alt mod de a ridica nivelul verdeții, este cu ajutorul unor suporturi pentru plante, mese, dulapuri sau scări. Pregătiți o ”scară verde către cer”, aranjând o serie de plante mici și verzi pe o scară din lemn. Luați în calcul să folosiți plante suculente ușor de îngrijit sau chiar bonsai. Completați aranjamentul cu ierburi decorative bogate și cu plante cățărătoare. Acestea își vor croi singure drumul, pe măsură ce cresc, astfel că după o vreme, de-abia veți mai putea vedea scara.

Vă simțiți inspirați de aceste idei distractive? De-abia așteptați să vă apucați de lucru cu plantele de interior? Analizați gama Horteka de plante de interior și porniți la treabă!

Analizați gama de plante de interior aici